Cum să ne protejăm atunci, când maseurului îi dăunează propria empatie?
Cuvântul empatie își are rădăcinile în limba greacă și este probabil cel mai bine descris prin expresia empatizare. Empatia, se regăsește în listele de calități cruciale, pentru un bun maseur. Dar știați că empatia prea dezvoltată, îi poate dăuna maseurului?
Hai să definim empatia
Vă aduceți aminte când s-a auzit în filmul Avatar, salutul „Te văd.“? Persoana în cauză, exprima faptul că percepe interiorul celeilalte persoane, că o cunoaște, îi înțelege cuvintele, sentimentele și gândurile și o acceptă așa cum este. Aceasta este probabil cea mai exactă definiție a termenului de persoană empatică.
Cuvântul grecesc empatheia este compus din două cuvinte: em (înăuntru) și pathos (sentiment, suferință). O persoană empatică se poate imagina în pielea altei persoane, cu sentimentele, grijile și bucuriile sale.
Diferite forme ale unei singure abilități
Vi s-a întâmplat vreodată să masați o persoană care a avenit la dvs cu dureri de cap, durerea a părăsit persoana respectivă, în schimb, v-ați ales dvs cu durere de cap? Poate, ați dezvoltat capacitatea de empatie somatică.
Empatia somatică
Este răspunsul fizic al organismului la experiența altei persoane, care nu ne afectează în mod direct, dar atunci când le ascultăm preocupările, sau ne gândim la ele, putem avea o durere de cap, sau o durere de stomac. Este o transmisie pe plan fizic. Desigur, se manifestă și în sens pozitiv, excesul de bucurie al altei persoane ne revigorează fizic și ne face să ne simțim mai bine.
Empatia afectivă
Avem capacitatea de a înțelege și de a împărtăși emoțiile celuilalt, înțelegem cum se simte și putem empatiza cu experiența sa. Ne facem griji pentru problemele altora și suntem dispuși să îi ascultăm și să căutăm soluții împreună.
Empatia cognitivă
Ne este clară motivația și perspectiva altei persoane, putem privi lucrurile prin ochii altei persoane, înțelegem cum se simte și de ce se simte așa. De asemenea, putem ghici bine, cum va reacționa persoana în cauză, fie verbal, fie prin acțiuni.
Empatia este importantă în meseria de maseur
Cum vă simțiți astăzi?
Sunt aici pentru dvs.
Cum vă pot ajuta?
Vom descoperi împreună unde este problema și o vom ameliora.
Aha, deci repet, pentru a mă asigura, că ne-am înțeles bine.
Vă interesează cu adevărat starea clienților dvs și rostiți sincer fraze asemănătoare? În cazul acesta, este totul în regulă cu emaptia dvs.
Capacitatea de a empatiza, de a percepe sentimente și, în plus, dorința de a asculta activ și de a afla de ce are nevoie o persoană pentru a se simți mai bine, este cu adevărat cheia în meseria de maseur.
Deși, conform cercetărilor, femeile sunt mai empatice decât bărbații, tocmai în domeniul masajului întâlnim faptul că ambele sexe, pe lângă o doză înnăscută de empatie, au această capacitate mai dezvoltată decât populația generală.
Acest lucru poate explica misterul, de ce o tehnică bună de masaj nu este suficientă și de ce oamenii se îngrămădesc la anumiți terapeuți. Este capacitatea de a empatiza, sentimentul că ești acceptat, perceput, respectat și că cineva te înțelege și este dispus să ajute exact în măsura în care îți dorești, ceea ce creează un sentiment de încredere și atrage oamenii către masajul practicat de dvs.
Dezvoltați, dar protejați-vă
Empatia poate fi dezvoltată și cultivată prin întâlnirea și vorbirea cu oameni noi, reevaluarea prejudecăților, exersând ascultarea activă sau, de exemplu, citind povești de viață și reflectând asupra lor. Într-un fel, empatia poate fi numită și curiozitate.
Dacă sunteți conștient că ceilalți pot percepe și experimenta lumea diferit, sunteți curios cum o percep și o experimentează și sunteți dispus să respectați acest punct de vedere diferit, vă cultivați empatia de-a lungul vieții.
Este mai rău atunci, când alunecăm în a prelua în mod inconștient dificultățile și problemele clienților noștri, asupra noastră. În special, în cazul empatiei de tip somatic, sau afectiv, există riscul să ne simțim fizic, sau psihic mai rău, fără niciun motiv obiectiv. Nu s-a întâmplat nimic negativ în viața noastră și totuși ne simțim rău. Am preluat rucsacul clientului, plin de negativitate.
Maseurii de multe ori nu știu cum să facă față acestei situații, îi prinde pe nepregătite. De cele mai multe ori, munca maseurului se termină cu o recompensă sub forma unui client mulțumit, iar dacă acest sentiment este transferat maseurului, nu există nimic de rezolvat.
Este bine să înveți să recunoști epuizarea fizică, sau emoțională iminentă și să știi cum să procedezi pentru a-ți recâștiga energia și a clasifica emoțiile: în propriile tale emoții și emoțiile altora.
Ce fel de strategii pot fi de ajutor?
1. Conștientizarea de sine
Încearcă să analizezi obiectiv situația care ți-a răpit forțele: „Am un motiv să mă simt așa, sau reacționez la emoțiile altcuiva?”
Dedică timp activităților introspective, cum ar fi meditația sau jurnalul, precum și auto-reflecția regulată pentru a înțelege mai bine tiparele tale emoționale, răspunsurile tale tipice la situațiile stresante. Atunci le vei putea distinge mai ușor de emoțiile pe care le-ai preluat din neatenție, de la altcineva.
2. Ancorarea fizică
Concentrează-te pe corpul tău și pe respirație. Practică ritualuri de curățare și tehnici de împământare, cum ar fi mersul în natură, mersul desculț, înotul, sau plimbarea în apă, lucrul în grădină, atingerea lucrurilor cu conștientizarea suprafeței, texturii și proprietăților lor (cum ar fi o pietricică, sau o piatră semiprețioasă preferată, din palma mâinii tale).
Fă-ți timp pentru activități care te ajută să-ți „resetezi” emoțiile (de exemplu, duș, exerciții de respirație).
3. Limite emoționale
Vizualizează o bulă de protecție, sau un scut, în jurul tău, sau rădăcini care cresc din picioare în pământ, prin care pleacă toată energia negativă.
Învață să spui nu, în situații care te-ar lăsa foarte epuizat. Antrenează-ți asertivitatea.
4. Activitățile din timpul liber
Cultivă un hobby, care să te împlinească. Poate fi desen, cântatul la un instrument muzical, cititul, sportul, sau lucrul cu lut, sau activități cu un animal de companie. Important este ca acestea să te absoarbă în totalitate, astfel încât sa îți poți limpezi capul cu ele și să devii din nou tu însuți.
Și aici trebuie să găsești care strategie sau combinația lor ți se potrivește cel mai bine și să realizezi că trebuie să le exersezi. Învață din situațiile care te copleșesc emoțional și evită-le în viitor.
Fiți empatici în continuare, un maseur nu se poate lipsi de această abilitate. Dar nu uitați de limitele sănătoase și nu lăsați reversul empatiei să vă răpească energia.