Stereotipuri de mișcare incorectă și efectul acestora asupra corpului
În timpul activităților zilnice, corpul nostru ia anumite poziții de relaxare, sau este supus unei suprasolicitări unilaterale, care în cazul repetărilor frecvente aduc dureri musculare și uzură excesivă a articulațiilor. După cum știm, obiceiul este o cămașă de fier și ne obligă la un anumit stereotip de mișcare, care este obișnuit pentru corpul și mintea noastră. Este de multe ori, mult mai ușor să planifici un nou obicei, decât să-l implementezi în realitate. În acest articol, ne vom uita la câteva stereotipuri eronate, pe care le are majoritatea populației și vom afla cum să le prevenim.
Începeți ziua ridicându-vă corect din pat
Dacă luăm în considerare începutul unei zile și simpla ridicare din pat, mulți dintre noi coboară din pat incorect, ridicându-se din poziția culcat pe spate în șezut, apoi ridicându-se direct în picioare, stresând astfel mușchii abdominali și, promovând, printre alte lucruri, agravarea diastazei și încărcarea coloanei cervicale.
Ridicarea corectă din pat este cea practicată de femeile însărcinate. Ne culcăm pe o parte, cu brațul de sus ne sprijinim în palmă pe saltea și astfel ne ridicăm în șezut. Rămânem câteva secunde în șezut pe marginea patului și doar după aceea ne ridicăm în picioare. Desigur, patul ar trebui să fie atât de înalt, încât gambele și coapsele să formeze un unghi de 90°, sau mai mult. Dacă ne ridicăm de la o adâncime mai mare, supraîncărcăm mușchii abdominali, trapezul și brațele complet.
Primii pași pot fi incomozi pentru mulți dintre noi, din cauza încordării tendonului lui Ahile în zona de deasupra călcâiului. Așa că șchiopătăm și ne aplecăm, până când tendonul se întinde. Ca prevenție, este potrivită relaxarea gambelor, pe care o predau adesea clienților în saloanul de masaj și pe rețelele de socializare în videoclipuri.
Un cap prea împins spre înainte, este adesea dureros
În timpul zilei, ne aplecăm în diferite poziții, în funcție de job și activitate. Să începem prin a ne concentra doar asupra modului în care stăm, atunci când ne uităm din profil în oglindă.
Putem observa că, capul nu este de obicei aliniat direct cu coloana vertebrală, ci este împins înainte. Imaginați-vă un magician care învârte o farfurie pe un băț. Aceasta se rotește, doar dacă este echilibrată în mod constant. De îndată ce se înclină într-o parte, cade și se sparge.
Din fericire, capul nostru nu cade și nu se sparge, dar provoacă o încordare mare a mușchilor de susținere. Iar această încordare zi după zi, săptămână după săptămână, se va manifesta prin dureri și oboseală musculară, sau prin dureri de cap. Uneori această poziție este denumită „gât de țestoasă“, când împingem capul înainte, la fel ca țestoasa din carapacea ei. Capul, care cântărește proximativ 5 kg, nu se află în axa directă a corpului și transferă o greutate de 10 până 15 kg asupra mușchilor. Ceea ce este o greutate mult prea mare, pentru a-i fi plăcută corpului.
Un cap astfel împins înainte este manifestat în timpul mersului, în poziția stând jos, sau atunci când stați în poziția culcat cu multe perne sub cap. Acesta este și motivul pentru care o mare parte a populației se confruntă cu dureri de cap, migrene și congestie. Concentrați-vă în a vă menține capul drept deasupra coloanei vertebrale, iar în timpul mersului, încercați să vă jucați jocul me preaferat, de-a Vecina curioasă.
Cum să ne jucăm de-a Vecina curioasă
Ca o doamnă curioasă căreia îi place să-și privească vecinii peste un gard înalt, așa că trebuie să-și întindă puțin întreaga coloana vertebrală pentru a vedea ceva. Trageți capul în sus și încearcați să surprindeți ceea ce nu puteți vedea într-o poziție aplecată. Sunt doar detalii. De exemplu, atunci când priviți pe fereastră, vor fi doar câteva lucruri în plus, dar învățarea acestei acțiuni este foarte importantă pentru mușchi. Au nevoie de timp pentru asta, pentru că au fost obișnuiți de mult timp cu o poziție cocoșată, iar capul și psihicul nostru trebuie să se obișnuiască cu noua poziție.
Mulți cred că atunci când par mai înalți și mai drepți, de fapt vor ieși mai mult în evidență și vor atrage atenția altor persoane. Pe de o parte, veți atrage mai multă atenție, dar veți atrage mai multe priviri admirative. O persoană încovoiată cu un mers aplecat, atrage, de aseemnea, privirile altora, doar că nu este conștientă de lucrul acesta.
Facem fiecare activitate atât de automat încât nici măcar nu suntem siguri de executarea ei. Am încuiat? Am oprit cuptorul, fierul de călcat? Cine merge în mod conștient drept, pare încrezător în sine și sigur. Când mergem la serviciu, putem observa că atunci când avem o poșetă, sau o geantă cu laptop pe umăr, ținem rigid de partea pe care avem încărcătura. Îmi sfătuiesc clienții să-și pună geanta în cealaltă mână, decât cea pe care o poartă în mod normal. Astfel, devin mai prezenți și se gândesc la ceea ce fac.
Conduceți mașina corect?
Dacă conduceți frecvent mașina, concentrați-vă asupra faptului, dacă țineți ambele brațe așa, cum ați fost învățați la școala de șoferi, adică la ora zece și la ora două a ununi ceas imaginar de pe volan, sau dacă conduceți cu o singură mână, iar cu celălat braț vă sprijiniți de cotieră. Prin această poziție lejeră, scurtați de fapt distanța dintre ureche și umăr, iar mușchiul, după o călătorie lungă, va durea atunci când încercați să-l readuceți în poziția inițială.
Următoarea parte a corpului, care nu va rezista prea mult timp, va fi lombarul. Acesta va reacționa semnificativ la o poziție inadecvată a brațului, iar unele discuri vertebrale vor fi expuse mult timp la o poziție de pană. Cu un etaj mai sus, se vor face simțiți și omoplații și mușchii interscapulari și chiar dacă mergeții la un kinetoterapeut sau maseur, este aproape sigur că nu vă va ajuta, până când nu veți observa singur aceste erori și veți începe să le limitați, sau mai bine să le înlocuiți, cu mecanisme corective.
Aceasta înseamnă angajarea mușchilor de pe cealaltă jumătate a corpului și folosirea lor în mod deliberat. Este ca la jucătorii de hochei, care joacă hochei pe o parte pentru o lungă perioadă de timp și au nevoie de exerciții compensatorii îndreptate spre partea opusă, astfel încât corpul lor să nu fie îndoit și ca la prima vedere și atingere, să nu se poată spune ce activitate practică cel mai des. Ceea ce recunosc destul de des în salonul de masaj și le și spun clienților: dvs faceți asta și asta, dvs stați mult în picioare, sau aveți calculator plasat în această parte, etc...
Stau în picioare, stai în picioare, stăm în picioare... cât e ziua de lungă
Iar apoi sunt aceia dintre noi, care stau foarte des în picioare și încercați să urmăriți în mod deliberat, dacă stați pe ambele picioare în mod corect. Dacă le încărcați pe ambele în mod egal, dacă degetele de la picioare sunt orientate corect în față, sau dacă țineți un picior ușor îndoit din genunchi, distribuind o greutate mai mare pe celălat picior, ceea ce face ca șoldul piciorului încărcat să pară întins, sau degetele piciorului să fie orientate în afară … pe scurt, dacă ar trebui să comparați și să luați în considerare ambele jumătăți ale corpului, acestea ar trebui să fie utilizate în mod egal.
Rareori este posibil să îndeplinim aceste cerințe 100%, iar în timpul lucrului, pecum ștergerea podelei, aspiratul, sau săpatul în grădină, stăm în felul nostru specific și ne sprijinm mai mult pe un picior.
Așadar, ne folosim mușchii interscapulari și trapezul în continuare în același mod, precum și partea lombară, gluteii și șoldurile. În unele activități, merită să vă străduiți și să schimbați partea, astfel încât organismul să nu spună curând că „nu mai poate”.
Durerea în zona lombară și a mușchiului fesier cu rotație adesea vizibilă a întregului bazin, nu este o excepție în masaj, iar în aceste cazuri este necesar să se parcurgă cu atenție fiecare mușchi de la sacrum la trohanter (proeminența femurului în exterior respectiv a lateralului coapsei) și căutați punctul rigid al clientului.
Eu personal, prefer să inspectez, să palpez fesierii pe uscat chiar și prin lenjerie intimă, și încerc să caut fibre musculare individuale, care sunt rigide și ies deasupra celorlalte fibre elastice, moi. Le masez încrucișat, de parcă aș ciupi niște corzi. Acest lucru trebuie făcut încet și ușor până când clientul simte durerea, apoi îi dau clientului timp să respire și când se simte pregătit, continui.
În locuri atât de sensibile și importante, nu există un efect general de a ne juca de-a expertul și de a ne gândi că vom face totul repede și nu ne interesează persoana al cărei corp zace acolo la noi pe masă. Cooperarea reciprocă este foarte importantă în îngrijirea mușchilor, cu excepția cazului în care clientul nu dorește să coopereze, se încăpățânează, nu încearcă să elimine durerea prin respirație, iar aceasta rămâne acolo, blocată în corpul său. În acest fel, munca mea este boicotată, deci fără efect.
Poziție elegantă, spate dureros
Aproape că aș fi uitat de poziția preferată de ședere a femeilor, cu picioarele încrucișate, mereu cu același picior deasupra. Dacă aveți acest obicei prost, deloc măgulitor pentru articulația șildului, pentru spatele inferior și pentru toți mușchii spatelui de deasupra, fără a exclude trapezul, încercați să schimbați poziția picioarelor pentru o perioadă și puneți-l pe celălat deasupra.
Chiar dacă nu este atât de confortabil, îndreptați mușchii pe cealaltă parte. Chiar dacă exersați, nu veți compensa întotdeauna, prin a ajunge la opusul unei greșeli pe care o repetați prea des. Pentru un efect scontat, ar trebui să vă aduceți aminte în fiecare zi de acest exercițiu și să îl practicați pe termen lung.
Legați masajul de exerciții fizice
Eu, prin masaje, încerc să perturb memoria din mușchii clienților mei, sub forma eliberării tensiunii și blocajului muscular, astfel încât aceștia să își poată folosi mai mult mușchiul într-un mod nou, disconfortul a părăsit corpul, iar mușchiul a revenit la setarea sa originală mai rapid.
Le explic clienților că, exersarea unor mușchi care sunt scurtați, rigizi și subutilizați, este mult mai dificilă, decât efectuarea unor exerciții specifice în următoarele câteva zile după vizita la mine, după ce eu am prelucrat aproape fiecare mușchi palpabil din corp, l-am relaxat, i-am dat un impuls de eliberare a tensiunii, mușchii devenind mai capabili să îndeplinească și să învețe sarcini noi și mișcări mai corecte.
Maseuza dvs corp și suflet, pentru corp și suflet
Eva Kupilíková